Material de presă luna noiembrie 2022

Situația s-a îmbunătățit, dar ne putem aștepta în continuare la aglomerație

Deși în luna noiembrie s-au înregistrat un număr masiv de persoane pentru preschimbarea permisului de conducere, este puțin probabil ca în ianuarie să fie mai puțin aglomerat, a declarat prefectul județului Covasna, în cadrul conferinței de presă din luna noiembrie. Dr. Ráduly István a mai spus că a fost trimisă o scrisoare către Liga Profesionistă de Fotbal cu privire la manifestările xenofobe de pe stadionul OSK și a anunțat că pe 8 decembrie va susține audiență la Târgu Secuiesc.

Prefectul a revenit asupra preschimbării permiselor de conducere care expiră în perioada următoare și s-a declarat mulțumit de faptul că în luna noiembrie aproape că nu au mai existat locuri libere la biroul de eliberare a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor, recent mutat la Sepsi Value Center.

Îi îndemn în continuare pe toți cei cărora le expiră permisul de conducere în următoarele trei luni să meargă la examenul medical și să solicite fără întârziere programarea la birou, deoarece mai sunt peste 2.000 de persoane cărora le expiră permisul de conducere în ianuarie. Dacă toți vor solicita preschimbarea permiselor în prima lună a anului viitor, cu siguranță se va aglomera, iar capacitatea biroului este de aproximativ 1000 de persoane pe lună, unele cereri nepuntând fi prelucrate astfel persoana rămâne timp de câteva săptămâni fără permis – a declarat Ráduly István.

După cum se știe, la sfârșitul anului 2012 s-a răspândit vestea că – spre deosebire de practica anterioară – începând cu anul 2013, permisele de conducere pot fi schimbate doar cu examinare medicală.

Chiar dacă ordinul ministrului afacerilor interne respectiv, numărul 123/2013 a intrat în cele din urmă în vigoare abia la data de 8 august 2013, sute de mii de persoane din întreaga țară și-au schimbat permisele de conducere în câteva luni, pentru evitarea examenului medical. După zece ani, aceste permise expiră la sfârșitul anului, respectiv la începutul anului viitor. Au mai rămas aproximativ 2000 de permise pentru preschimbare în ianuarie, capacitatea biroului fiind aproximativ 1000 de persoane pe lună – a reamintit prefectul.

A mai adăugat că, deși deficitul de personal s-a atenuat, în noua locație examenul teoretic poate fi susținut de mai multe persoane, astfel timpul de așteptare între cele două evenimente a crescut din nou la o lună. Ca urmare, au fost invitați din nou „examinatori străini”, așa cum se întâmplase în trecut. În zilele de 10 și 11 decembrie, cinci polițiști din Vaslui vor ajuta la reducerea la jumătate a timpului de așteptare.

În ceea ce privește manifestările xenofobe de pe stadionul OSK din timpul meciului de fotbal cu Petrolul Ploiești, prefectul a declarat că s-a deplasat mai întâi la stadion și apoi s-a consultat cu șeful grupării mobile a Jandarmeriei Brașov. În ceea ce privește comentariile din presă și de pe rețelele de socializare, prefectul a spus că la asemenea strigăte xenofobe primii care trebuie să reacționeze sunt arbitrul partidei și observatorul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).  Trebuie precizat că, potrivit legislației în vigoare, jandarmeria nu are voie să intre în incinta stadionului și că într-o primă fază firma de pază contractată de club este responsabilă de menținerea ordinii. Jandarmeria poate intra doar dacă situația degenerează spre violență sau dacă șeful firmei de pază o cere în mod expres – a declarat prefectul, care a adăugat că, contrar părerii generale, prefectul poate acționa în calitate oficială doar dacă a primit în prealabil o notificare din partea jandarmeriei pentru meci, din cauza riscului ridicat.

După ascultarea ambele părți,  prefectul Ráduly István a trimis o scrisoare oficială către LPF, solicitând procesul-verbal întocmit de observator la finalul meciului.

– Aceasta descrie destul de bine ceea ce s-a întâmplat. În timp ce suporterii gazdelor sunt catalogați ca fiind sportivi, vizitatorii sunt descriși în mai multe cazuri în care au fost scandate fair play, sloganurile antimaghiare sunt consemnate minut cu minut, așa că, practic, și-a făcut treaba: pe o scară de la unu la cinci, le-a dat fanilor gazdelor nota cinci și vizitatorilor nota unu – a declarat István Ráduly.

Prefectul a adăugat că va continua să urmărească meciurile și  își dorește ca fotbalul să se rezume doar la lupta sportivă de pe teren, nu la prestația unor indivizi din tribune care își spun fani, dar unicul lor scop este să facă scandal.

În ceea ce privește pe cei care vin la noi din alte județe să sărbătorească Ziua Națională a României, prefectul a spus că fiecare are dreptul să sărbătorească acolo unde dorește.

– Locuitorii din județul Covasna sunt cunoscuți ca fiind ospitalieri, așa că toate persoanele bine intenționate sunt bineveniți, îi așteptăm cu respect, indiferent de unde vin. În același timp, dorim ca și ei să arate respect față de localnici și să izoleze orice provocatori care s-ar putea amesteca printre ei. Având în vedere comportamentul intolerant la care am asistat în anii precedenți, am cerut cu insistență jandarmeriei să ia măsuri stricte împotriva tuturor celor care se angajează în activități nedemne de această sărbătoare, tulbură ordinea publică sau  desfășoară orice activitate care ar putea provoca tensiuni – a declarat Ráduly.

Prefectul își continuă seria de audiențe la Târgu Secuiesc. De data aceasta, audiența va avea loc nu în prima, ci în a doua zi de joi a lunii (1 Decembrie este sărbătoarea oficială). Cei interesați sunt invitați pe 8 decembrie, la ora 12.00, la sediul Primăriei din Târgu Secuiesc. Pentru a vă înscrie, sunați la 0267 315 444.

În a doua parte a conferinței de presă, Francisc Vura, șeful departamentului tehnic al Direcției Silvice Județene, a sintetizat informațiile privind lemnele de foc care urmează să fie distribuite populației.