Situația nu se îmbunătățește
Procentul candidaților care au promovat proba practică la examenul pentru dobândirea permisului de conducere auto în 2022 a scăzut față de 2021, a declarat dr. Ráduly István la conferința de presă din luna ianuarie. Prefectul județului Covasna a anunțat că va organiza o audiență pe 2 februarie la Întorsura Buzăului.
Bilanțul anului 2022 al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cuprinde cifre similare cu cele din 2021. În ceea ce privește înmatricularea vehiculelor, în 2022 au fost procesate 23.024 de dosare, cu ceva mai puține (-822) decât în anul precedent (23.846).
Au fost radiate 3299 de vehicule (+232) și au fost înmatriculate 6538, cu 84 mai multe decât în anul precedent (6.274), în timp ce 4515 vehicule au fost transcrise, aproape la fel (-21) ca în 2021. Biroul a eliberat un număr total de 14.872 de Cărți de Identitate ale autovehiculelor (+294), același – ca ordine de mărime – ca și anul trecut (14.578).
În 2022 au fost deservite de către serviciul permise de conducere, în total, 19.883 de persoane (+319). Anul trecut, au fost eliberate 10.750 de permise de conducere (+1293), iar un număr de 341 (+126) permise eliberate în străinătate au fost preschimbate .
În ceea ce privește examenele: la proba teoretică au fost susținute în total 8792 de teste (-1100), dintre care în 3560 de cazuri a fost atins nivelul minim necesar (-409), ceea ce reprezintă o rată de promovare de 40% (ca și anul trecut). Un număr total de 6619 candidați au susținut proba practică (+65), dintre care 3550 au obținut permisul de conducere (-512), adică 54% dintre candidați au promovat, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ opt puncte procentuale față de anul 2021 (62%).
– Se poate spune că această rată de promovare de 40-50% este una mică, dar nu putem spune că standardul examenului este prea ridicat, că se poate întâmpla ca cei care se prezintă la examen să nu fie suficient de pregătiți – suntem deja printre „liderii” Europei în ceea ce privește numărul de decese în accidentele rutiere – și insist că niciun permis de conducere să nu fie acordat celor care nu sunt pregătiți corespunzător pentru a conduce în trafic – a mai spus prefectul.
Ráduly István a vorbit, de asemenea, despre una dintre activitățile principale ale prefecturii, controlul legalității actelor administrative. Potrivit prefectului, în a doua jumătate a anului 2022, Consiliul Județean Covasna a adoptat 129 de hotărâri, care au respectat toate cerințele legale, iar cele 179 de dispoziții ale președintelui Consiliului Județean au fost, de asemenea, considerate legale din toate punctele de vedere. În perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022, consiliile locale au adoptat în total 2.459 de hotărâri, dintre care 38 (1,54%) nu au trecut de filtrul verificării legalității. Dintre cele 38 de hotărâri considerate ilegale, 35 au fost revocate sau modificate de consiliile locale competente, în timp ce trei au fost menținute, acestea fiind atacate de prefect cu parcurgerea procedurii prealabile.
Instituția nu a întreprins acțiuni în justiție împotriva dispozițiilor primarilor, care în a doua jumătate a anului 2022 au emis în total 6.101 de dispoziții, dintre care doar două (0,032%) au fost găsite ca având aspecte de nelegalitate, acestea au fost retrase sau modificate de către primari.
– Este un rezultat deosebit de bun că, luate la un loc, din totalul de 8.908 de acte administrative, colegii mei au găsit erori în 40, ceea ce înseamnă 0,4 %. Rata este și mai bună dacă luăm în considerare faptul că din cele 40 de acte nelegale 37 au fost remediate, adică 0,033% din dosarele verificate au fost contestate de prefectură în fața instanțelor. Desigur, ar fi de dorit ca această cifră să fie zero, dar secretarii – care, de altfel, sunt bine pregătiți – sunt și ei doar oameni și uneori fac greșeli – a declarat István Ráduly.
Privind meciul de fotbal Sepsi OSK-U Craiova 1948, disputat la sfârșit de săptămână la Sfântu Gheorghe, unde fanii oaspeților au scandat sloganuri xenofobe, prefectul a arătat că arbitrul, în conformitate cu regulamentul, a cerut mai întâi crainicului stadionului să fie somați suporterii, apoi a oprit meciul pentru 10 minute, iar în cele din urmă – după ce fanii nu s-au potolit -, în minutul 26, a decis suspendarea definitivă a partidei.
– Un pas în direcția cea bună. Să sperăm că, de acum încolo, meciurile de fotbal vor fi despre cine este mai bun pe teren. Mulțumiri speciale unităților de ordine publică, grupării mobile de jandarmi și jandarmeriei din Brașov, jandarmeriei și poliției din județul Covasna, precum și echipei de securitate a clubului, pentru că au acționat cu fermitate și au ținut situația sub control pe tot parcursul desfășurării evenimentului – a conchis Ráduly István.
Prefectul continuă seria audiențelor în teritoriu, următoarea fiind programată la Întorsura Buzăului, în prima zi de joi a lunii februarie. Așadar, cei interesați sunt invitați la sediul primăriei din Întorsura Buzăului pe 2 februarie, la ora 12.00. Pentru a vă înscrie, sunați la 0267 315 444.
În cea de-a doua parte a conferinței de presă, Teodor Scridon, șeful Biroului Vamal de Interior al județului Covasna, a făcut un rezumat al activității pe 2022, iar Illés Andrea, șefa Direcției Județene de Statistică Covasna a prezentat rezultatele parțiale ale recensământului populației.