Acțiuni cu ocazia Rusaliilor

Pe data de 13 iunie 2022, la Instituția Prefectului – Județul Covasna, purtătorii de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, Jandarmeriei Covasna și  Instituției Prefectului – Județul Covasna, au organizat o conferință de presă comună, în care au detailat  acțiunile structurilor MAI în perioada 11-13 iunie a.c. cu ocazia Serbării Rusaliilor.

Redăm mai jos comunicatele instituțiilor menționate.

 

Aproximativ 100 de polițiști la datorie de Rusalii

 Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au fost la datorie în weekendul sărbătorilor de Rusalii, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

În perioada 10 – 11 iunie a.c., aproximativ 100 de polițiști au acționat zilnic, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, centrele comerciale și piețe fiind prezenți și în zonele turistice și de agreement și în zonele lăcașurilor de cult.

Polițiștii de ordine publică au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură contravențională sau infracțională, menținând astfel un climat de ordine și siguranță publică și, totodată, acționând prompt și eficient pentru sancționarea celor care nu au respectat legislația în vigoare.

Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare sau conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Totodată, în perioada de referință a fost înregistrată și o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, un bărbat de 26 de ani fiind depistat în municipiul Sfântu Gheorghe conducând un autoturism cu o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Jandarmii la datorie în minivacanța de Rusalii

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au fost la datorie în weekendul sărbătorilor de Rusalii, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

Efectivele de ordine publică au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională și au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările religioase și cultural-artistice organizate în spațiul public.

Pe parcursul acestor zile libere jandarmii au avut parte de misiuni fără incidente de natură să tulbure ordinea publică iar pentru acest lucru mulțumim astăzi, tuturor celor care au participat la evenimentele din spațiul public ce au avut loc în această perioadă.

Prezenți și în zona montană unde nu au fost situații care să necesite intervenția jandarmilor, drept pentru care le mulțumim Și turiștilor care au ales să respecte regulile de siguranță dar și recomandările noastre.

Jandarmii raman  în continuare la datorie pentru ca manifestările din spațiul public care au loc și astăzi pe raza județului nostru să se desfășoare în condiții de siguranță.

De asemenea, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile turistice și pe traseele montane pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru salvarea și celor aflați în dificultate

Mulțumim celor care au ales să petreacă în mod responsabil minivacanța de Rusalii.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE