În contextul aparițiilor de animale sălbatice în zonele populate sau pe traseele montane, redăm mesajul colegilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja”:
„Jandarmii montani sunt permanent la datorie.
Pentru evitarea producerii unor situații nedorite, jandarmii montani covăsneni transmit următoarele recomandări:
-Evitați zonele aglomerate, aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi respectând regulile de protecţie şi distanţare impuse în această perioadă;
-Iubitorii de drumeţii montane sunt îndemnaţi să fie echipaţi adecvat, cu bocanci şi cu un rucsac care să conţină strictul necesar;
-Să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi ori alte animale sălbatice pentru a le filma sau fotografia;
– Să respectați prevederile legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, care reglementează aceste activităţi desfăşurate pe domeniul public ori privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic;
-Vă reamintim că accesul neautorizat cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice de pe suprafața ariilor naturale protejate este interzis prin lege, iar încălcarea acestei prevederi constituie contraventie și se sancționează cu amenda contravențională.”