Au depus jurământul primarii, a început campania electorală pentru alegerea președintelui României, și polițiștii din Timișoara vor ajuta la examinarea candidaților pentru dobândirea permisului de conducere în al doilea weekend din noiembrie – a declarat, printre altele, prefectul județului Covasna în conferința de presă din luna octombrie. Dr. Ráduly István a mai punctat că va susține o audiență în orașul Covasna în prima zi de joi a lunii viitoare (7 noiembrie). La conferință a participat și domnul Kelemen Tibor, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna.
În ultimele două săptămâni, în toate unitățile administrativ-teritoriale au fost constituite consiliile locale și au depus jurământul primarii care au câștigat alegerile locale din 9 iunie, a fost constituit și consiliul județean și a depus jurământul și președintele consiliului județean. Cu participarea reprezentanților Instituției Prefectului, cele 45 de consilii locale și consiliul județean au fost constituite în mod corespunzător, în conformitate cu hotărârile judecătoriilor din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Întorsura Buzăului, respectiv a tribunalului județean, a declarat prefectul.
- Îi felicit pe președintele Consiliului Județean, pe consilierii și primarii aleși, în primul rând pe cei care abia își încep activitatea, dar bineînțeles și pe cei care au fost realeși, pentru că asta înseamnă că aceea comunitate pe care o reprezintă este mulțumită de activitatea lor de până acum – a declarat Ráduly István.
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an a început vinerea trecută, la 25 octombrie, și va dura până la 23 noiembrie, ora 7.00. Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 24 noiembrie, iar al doilea tur pe 8 decembrie.
Campania pentru alegerile parlamentare începe vinerea aceasta, pe 1 noiembrie, și se încheie pe 30 noiembrie, la ora 7.00. Membrii Senatului și ai Camerei Deputaților vor fi aleși pe 1 decembrie.
Delimitarea secțiilor de votare este aceeași ca la alegerile din iunie, astfel încât cei care nu s-au mutat, pot vota în aceeași secție ca acum patru luni. Numerotarea, localizarea și delimitarea secțiilor de votare pot fi găsite pe site-ul prefecturii (https://cv.prefectura.mai.gov.ro), unde pot fi consultate toate informațiile publice privind alegerile.
Prefectul a mai precizat că în zilele de 9 și 10 noiembrie, cu ajutorul polițiștilor din Timișoara, se dorește reducerea timpului dintre probele teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere.
- Cu concursul domnului Comisar Șef |de Poliție, Rico Racoviță și cu acordul omologului meu din județul Timiș, vin șapte polițiști din Banat. Dacă totul merge bine, 244 de persoane vor putea susține examenul în al doilea weekend din noiembrie. Acest lucru nu va rezolva problema, dar o va îmbunătăți semnificativ, reducând timpul de așteptare cu aproximativ o lună. Azi dimineață programările se făceau pe 19 decembrie, ceea ce însemnă cam 7 săptămâni. Ne așteptăm ca, odată cu venirea noilor colegi, să reușim să menținem intervalul dintre cele două examene în limite rezonabile – a declarat prefectul.
Ráduly István își continuă seria lunară de audiențe în orașele județului. În prima zi de joi a lunii viitoare, pe 7 noiembrie, la ora 12.00, acesta va fi prezent la Primăria Orașului Covasna. Pentru înscrieri, sunați la 0267-315 444.
Prefectul a mai anunțat că reprezentanții instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Brașov, acordă audiențe în municipiul Sfântu Gheorghe în data de 4 noiembrie 2024, începând cu ora 10:00. Audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Covasna. Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal sau telefonic, la sediul Instituției Prefectului – Județului Covasna sau la numărul de telefon al Biroului Teritorial Brașov al instituției Avocatul Poporului 0268 – 471 100. Toate demersurile întreprinse prin intermediul instituției Avocatul Poporului sunt gratuite. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 35/1997, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor și libertăților cetățenești prin acte sau fapte administrative de către autorități ale administrației publice și regii autonome.
În partea a doua a conferinței de presă, Kelemen Tibor, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna, a prezentat activitatea instituției și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.