Marcăm azi opt decenii de la încheierea operațiunilor armatei române în Al Doilea Război Mondial pe teritoriul țării. Eliberarea orașului Carei, ultima localitate din Transilvania aflată încă sub ocupație, a căpătat o semnificație cu totul aparte.
Acest moment, a devenit, în timp, simbolul luptei militarilor români pentru libertatea poporului nostru, iar 25 octombrie ziua în care sărbătorim și cinstim Armata României și pe militarii săi.
Astăzi avem, înainte de orice, datoria de a ne gândi, în primul rând, la cei căzuți pe câmpurile de bătălie. La toți cei care, în războaiele trecute sau, în misiunile mai recent, și-au dat viața în numele națiunii. Suntem, azi, aici, la Mormântul Ostașului necunoscut pentru arăta românilor și întregii lumi că acest neam nu-și va uita niciodată eroii!
Exprim recunoștința mea profundă tuturor militarilor cazuți la datorie sau răniți în misiunile din teatrele de operații sau de pe teritoriul național. Toți reprezintă exemple de curaj și iubire de patrie, sunt modele pentru demnitatea cu care au trecut peste suferințe! Îi asigur că vom fi alături și de familiile lor, indiferent de situație, și îi vom sprijini mereu.
Transmit un mesaj de apreciere și mulțumiri întregului personal al Armatei României, în activitate, în rezervă sau retragere. Ca fiu de ofițer, știu că a-ți servi Țara nu este doar o profesie, Este un destin asumat în numele unor idealuri esențiale pentru dezvoltarea națiunii noastre!
Iar cele două cuvinte, Onoarea și Patria, ce reprezintă deviza de pe fiecare drapel de luptă al Armatei Române, trebuie să ne ghideze pe toți. Cu gândul la jurământul față de țară, trebuie să fim responsabili – chiar dacă azi a început campania electorală și suntem competitori politici!
Doamnelor și domnilor,
Trăim vremuri complicate, cu un război la graniță și trebuie să facem față unei situații de securitate ce generează provocări neîncetate. Ca premier, prioritatea mea este țara noastră să se dezvolte în pace și liniște. Iar România nu va fi atrasă în niciun război! Pacea, stabilitatea și securitatea României este garantată sută la sută prin Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii și prin apartenența la NATO.
Însă actuala situație ne obligă să accelerăm ritmul de modernizare a armatei. Ne obligă să investim masiv în industria de apărare. Cu cei 2,5% din PIB pentru Apărare, ne vom dota cu sisteme de armament de ultimă generație pentru toate categoriile de forțe armate. În egală măsură, vom asigura resurse umane foarte bine instruite și motivate pentru performanță.
În egală măsură, vom continua să susținem Ucraina să-și apere independența și suveranitatea, fiindcă este vital pentru a asigura pacea României. Și vom sprijini din toate puterile Republica Moldova să își păstra orientarea pro-europeană. Sunt două ancore pe care le vom consolida în fața încercărilor Rusiei de a destabiliza regiunea – și politic, și economic.
În final, mă adresez acum tinerilor care au depus azi jurământul de credință. Dragi studenți, v-ați legat prin jurământ destinul de cel al patriei. Asta va rămâne pentru voi un reper esențial al carierei militare și al întregii vieți. Știu asta de la tatăl meu și vă îndemn să fiți mândri de alegerea voastră! Vă felicit că vă alăturați unei instituții de elită și vă doresc mult succes!