Comunicat de presă luna spetembrie 2022

Ziua Mondială a Turismului

 

Potențialul turistic al județul depășește nivelul la care este acum, a subliniat prefectul județului Covasna în cadrul conferinței de presă din luna septembrie. Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, Dr. István Ráduly a invitat jurnaliștii pe vârful Csere, de lângă Măgheruș. De asemenea, s-a mai arătat că numărul persoanelor care a solicitat pașaport în acest an se ridică la aproape zece mii, jumătate dintre aceste având domiciliul în afara județului, și că în prima zi de joi din octombrie prefectul va organiza audiență la Întorsura Buzăului. 

Prefectul a spus că marketingul turistic trebuie consolidat în continuare, profitând de atractivitatea comorilor naturale rare, de farmecul ariilor protejate, de bogăția patrimoniului construit, de diversitatea folclorului, al portului popular și a gastronomiei, precum și de calitatea evenimentelor sportive.

– Visitcovasna.com este o inițiativă foarte bună, care trebuie menținută la zi, extinsă și îmbunătățită, dar există și multe alte modalități de promovare al potențialului turistic. Ar trebui create mai multe trasee interactive pentru a prezenta la un nivel adecvat valorile naturale, geologice și istorice ale zonei. În același timp, este nevoie de un program anual, atât în scris, cât și în format electronic, care să fie elaborat până cel târziu în noiembrie pentru anul următor. Acest lucru ar fi util și pentru că ar evita, cel puțin parțial, suprapunerea unor evenimente importante. Pe de altă parte, dacă ne construim viitorul (și) pe faptul că aeroportul internațional Brașov „va deschide lumea”, turiștii trebuie să cunoască programul cu luni de zile înainte pentru a ajunge la evenimentul dorit – a explicat prefectul.

El a adăugat că aceste broșuri ar trebui să fie distribuite nu atât în birourile locale de turism, cât în marile orașe, în special în București și Budapesta, dar și în Bruxelles, Londra și Paris.

Județul Covasna are în prezent patru arii protejate, și o serie de atracții naturale. Conform evidențelor Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, dacă se includ și camerele de închiriat, în județ există un total de 252 de unități de cazare turistică autorizate, dintre care 21 sunt hoteluri (18 în orașe și unul în Bálványos, care aparține UAT Turia) cu un total de 3086 de locuri, 92 sunt pensiuni (34 în orașe, 58 în mediul rural) cu 1323 de locuri și 16 sunt pensiuni agroturistice (toate în mediul rural) cu 179 de locuri.

Potrivit Direcției Județene de Statistică Covasna, anul trecut au vizitat județul 131.670 de turiști, în creștere cu 44% față de 2011 (91.365).

Începând din 1980, la inițiativa Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), agenție a Națiunilor Unite, sectorul turismului sărbătorește în fiecare an, la 27 septembrie, Ziua Mondială a Turismului, cu scopul ca turiștii, prestatorii de servicii turistice și cei care lucrează în sectorul turismului să celebreze împreună turismul și să atragă atenția asupra a valorii sale sociale, culturale și economice.

Prefectul a făcut un rezumat al activității Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte în prima jumătate a anului 2022. Serviciul, condus de comisar de poliție Alina-Dana IONIȚĂ, a primit 9736 de cereri: 9089 de cereri pentru pașapoarte simple electronice și 647 de cereri pentru pașapoarte simple temporare. Aproape jumătate dintre cereri (4363) au fost depuse de persoane cu domiciliul în alte județe.

La Sfântu Gheorghe, în mod obișnuit, sunt procesate doar cererile cetățenilor cu domiciliul în județul Covasna. În total, au fost soluționate 9278 de cereri. Dintre acestea, 4.726 de cereri au fost primite în municipiul reședință de județ, 4.038 în alte județe din țară și 514 cereri au fost primite la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate.

Ca urmare a cererilor procesate, au fost înmânate solicitanților la ghișeu un total de 3308 pașapoarte: 2783 pașapoarte electronice și 525 pașapoarte temporare, la care se adaugă 1327 pașapoarte electronice livrate titularilor prin curier.

  • Îmi face plăcere să vă spun, că la serviciul de pașapoarte nu există timp de așteptare, programările sa fac la zi, pașapoartele se eliberează în termenul stabilit de lege – a remarcat prefectul.

De asemenea, s-a discutat despre renovarea clădirii prefecturii. Prefectura a reușit să atragă peste un milion de lei de la minister pentru renovarea fațadei și a acoperișului clădirii, licitație care a fost câștigată de o firmă din Odorheiu Secuiesc, cu care vinerea trecută s-a și semnat contractul de execuție. Lucrările vor începe în câteva zile și sunt programate să fie finalizate până la începutul lunii decembrie.

Prefectul va continua seria audierilor în orașele județului în prima zi de joi a fiecărei luni: cei interesați sunt așteptați pe 6 octombrie, la ora 12.00, la primăria din Întorsura Buzăului. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0267 315 444.