Comunicat de presă măsuri specifice în perioada desfășurării sărbătoririi religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Instituția Prefectului –județul Covasna aduce la cunoștința publicului că, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva – 14 octombrie, accesul în perimetrul Ansamblului Mitropolitan Iași este permis doar pentru credincioșii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași.

Potrivit unei informări a Instituției Prefectului – județul Iași, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a adoptat în data de 06.10.2020 Hotărârea nr. 35, prin care au fost aprobate Măsurile specifice privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și asigurarea ordinii și siguranței publice în perioada 08.10.2020-15.10.2020, perioada desfășurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași.

Întrucât accesul în perimetrul Ansamblului Mitropolitan Iași este permis doar pentru credincioșii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași, intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                                     08.10.2020