Comunicat de presă COVID-19 din 8 iulie 2020

          Până astăzi, 8 iulie 2020, în jud. Covasna, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 este de 310 de persoane.

           Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 8 iulie 2020, în prezent sunt internați în unități spitalicești din mun. Sf.Gheorghe, Brașov și Miercurea Ciuc, un număr de 34 de pacienți bolnavi de COVID-19.

         De la începutul pandemiei și până în prezent au fost vindecați un număr de 258 de pacienți bolnavi de COVID-19.

           Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 6030 de teste, la care se adaugă alte 3279 de teste recoltate de la suspecți din jud. Brașov, Sibiu și Mureș, teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea celor trei județe.

          În ultimele 24 de ore a fost externată din spital o persoană. În aceeași perioadă au fost efectuate 2 internări în spital.

          La această dată, 363 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

          De la ultimul comunicat de presă, datorită faptului că au respectat recomandările autorităților și starea de sănătate le-a permis, 19 persoane au ieșit din autoizolare.

          Forțele de ordine publică, constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali, au continuat misiunile în contextul impus de starea de alertă. În cele 4 acțiuni punctuale executate în mediile de interes în ultimele 24 de ore, au fost angrenate un număr de 64 de efective, care au acționat pentru identificarea persoanelor care nu respectă măsurile de asigurare a rezilienței comunităților, pentru identificarea operatorilor economici care nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor, pentru identificarea persoanelor care nu respectă măsurile și interdicțiile impuse pe timpul stării de alertă.

           În executarea misiunilor, efectivele precizate mai sus, au utilizat 29 de mijloace de mobilitate.

          De asemenea, au fost verificate 33 de SC/PFA cu privire la modul de respectare a interdicțiilor pe timpul stării de alertă.

          La nivelul județului, au fost verificate 163 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

          Cu ocazia executării acestor acțiuni au fost identificate 2 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, motive pentru care au fost sancționate cu amendă, în sumă  totală de 1000 de lei.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                            08.07.2020