Comunicat de presă COVID-19 din 5 noiembrie 2020

        În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

        Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 24 de misiuni.

        Cele 107 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 47 din 15.10.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând link-ulhttps://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiuneaActivități/Situații de urgență), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 47 de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 768 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 7 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 41 de autovehicule, la care se adaugă alte 15 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 35 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 41 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat celor 41 de persoane, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 3000 de lei și avertismente.

 

Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 5 noiembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 2468 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 76 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 5 noiembrie 2020, un număr de 1806 de persoane au fost vindecate, iar alte 66 de persoane au decedat.

Cu părere de rău menționăm că de la ultimul comunicat a fost înregistrat un deces, astfel:

  • pacientă de 46 ani din Boroșneu Mare, cu test COVID-19 confirmat, având comorbidități cunoscute, respectiv obezitate, sindrom de suferință respiratorie la adult. La data de 03.11.2020 a survenit decesul.

Transmitem condoleanțe familiei îndoliate!

  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 110 persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 115 persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 792 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2, să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 24928 de teste (în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 265 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 2,89/1000 de locuitori;
  • precizăm că la acest moment, pentru un număr de 26 de localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Aninoasa, Arcuș, Baraolt, Belani, Bicfalău, Bita, Bodoș, Brateș, Calnic, Chilieni, Covasna, Dobârlău, Ilieni, Lunga, Lunca Mărcușului, Lutoasa, Mărcușa, Moacșa, Olteni, Pădureni, Peteni, Poian, Sâncraiu, Valea Dobârlăului și Zăbala;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 26 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare), între 1,5 – 3/1000 locuitori, 24 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare)sub 1,5/1000 de locuitori iar 46 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

        Instituția Prefectului – Județul Covasna face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită responsabilă, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.

        Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria Prefectului                                          05.11.2020