Comunicat de presă COVID-19 din 27.03.2020

       Până în acest moment, la nivelul județului nostru se află  în carantină instituționalizată 66 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 3074  persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

         De la ultimul comunicat, 5 persoane, datorită faptului că prezintă o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din perioada de carantină și 62 de persoane au ieșit din autoizolare.

            Dl.Prefect Iulian Todor, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai unor autorități implicate în prevenirea răspândirii COVID-19.

          Tot în acest context, dl Prefect Iulian Todor a avut întâlniri și cu reprezentanții rromilor din mai multe zone ale județului.

În cadrul acestor întâlniri au fost stabilite măsuri cu aplicabilitate imediată pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În ultimele 24 ore, în misiunile MAI pentru combaterea efectelor COVID-19 au fost implicate  toate efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna , Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și Poliției locale, cu mijloacele de mobilitate de care dispun. Prezentăm în mod sintetic câteva dintre activitățile acestor structuri, astfel :

  • au fost executate 27 misiuni pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești/locații carantină, fluidizarea circulației, escortarea convoaielor și a coloanelor auto, misiuni de verificare prin mijloace specifice a respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
  • auto preluate și conduse spre limita județului: 72;
  • persoane preluate și conduse spre limita județului: 239;
  • s-au verificat 1899 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare/carantinare;
  • au fost verificate 440 de locații de carantinare/izolare;
  • au fost verificate un nr. de 22 SC/PFA privind modul de respectare a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii covăsneni au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 115.350 lei.

Dintre aceste sancțiuni, un nr.de 17 au fost aplicate unor persoane care nu au respectat măsurile de izolare/carantinare.

Și astăzi, ca și în zilele anterioare, pompierii și paramedicii covăsneni, au efectuat misiuni de transport persoane cu ATPVM către Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe, la Secția de Boli Infecțioase, precum și la centrele de carantină existente în județ.

Facem în continuare apel la cetățenii jud. Covasna să aibă în vedere prevederile  Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.

Cancelaria Prefectului                                                           27.03.2020