Comunicat de presă COVID-19 din 25 octombrie 2020

        În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

       Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 29 de misiuni.

        Cele 194 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 47 din 15.10.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând link-ul https://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiuneaActivități/Situații de urgență), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 69  de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 834 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 32 de SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 63 de autovehicule, la care se adaugă alte 13 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 36 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 17 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în concret, nu au purtat masca de protecție. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat celor 17 persoane, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 1200 de lei și avertismente. Tot cu ocazia activităților precizate mai sus au fost identificate alte 5 persoane care nu au respectat prevederile legale și au fost sancționate, în conformitate cu prevederile  Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi care au însumat 500 de lei și avertismente.

        Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 25 octombrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 1950 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 56 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 25 octombrie 2020, un număr de 1345 de persoane au fost vindecate, iar alte 54 de persoane au decedat;
  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 5 persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 90 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 813 de persoane, suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 22924 de teste ( în ultimele 24 de ore au fost prelucrate un nr. de 116 teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 2,09 /1000 de locuitori;
  • precizăm că la această dată, pentru un număr de 16 localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile (fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Arcuș, Bodoc, Malnaș, Angheluș, Comandău, Dalnic, Mereni, Ozunca – Băi, Pădureni, Chilieni, Pachia, Valea Zălanului, Lunca Mărcușului, Poian și Sâncraiu;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 26 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare), între 1,5 – 3/1000 locuitori, 29 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 51 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

       Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități și specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea zonelor aglomerate, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

        Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria Prefectului                                          25.10.2020