Comunicat de presă COVID-19 din 23 octombrie 2020

          În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 21 de misiuni. La aceste activități au participat și specialiști din cadrul DSVSA Covasna.

          Cele 137 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 47 din 15.10.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând link-ulhttps://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiunea Activități/Situații de urgență), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 72 de mijloace de mobilitate.

          Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 681 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 39 de SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 51 de autovehicule, la care se adaugă alte 8 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 44 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 12 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în concret, nu au purtat masca de protecție. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat celor 12 persoane, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 7000 de lei.

          Tot cu ocazia acestor activități au fost identificate alte 5 persoane care nu au respectat prevederile legale în context COVID-19 și au fost sancționate cu amenzi care au însumat 1000 de lei și cu avertismente.

          Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 23 octombrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 1845 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 23 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 23 octombrie 2020, un număr de 1322 de persoane au fost vindecate, iar alte 53 de persoane au decedat.

Din păcate, de la ultimul comunicat au fost înregistrate două decese, astfel:

– pacient  de 74 ani din  zona mun. Sf.Gheorghe, cu test COVID-19  confirmat, având comorbidități cunoscute, respectiv HTA, dependență de un aparat respirator, decedat la 22.10.2020;

– pacient de 67 ani din zona mun. Sf.Gheorghe, cu test COVID-19 confirmat, cunoscut cu hepatită cronică, insuficiență renală, glicemie, comă GCS 3 puncte, decedat la 23.10.2020.

Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate!

  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 33 de persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 85 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 824 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 22560 de teste( în ultimele 24 de ore au fost prelucrate un nr. de 286 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare(fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 1,83 /1000 de locuitori;
  • precizăm că la această dată, pentru un număr de 15 localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Arcuș, Bodoc, Malnaș, Angheluș, Comandău, Dalnic, Mereni, Ozunca Băi, Pădureni, Chilieni, Pachia, Valea Zălanului, Dobolii de Jos și Lunca Mărcușului;
  • față de ziua precedentă, un număr de 3 localități au rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, sub 3/1000 de locuitori după ce ieri aveau peste 3/1000 locuitori;
  • în vederea limitării și prevenirii răspândirii noului coronavirus și având în vedere adresa Direcţiei de Sănătate Publică Covasna din 23.10.2020 , Instituția Prefectului – Județul Covasna  a convocat, în context COVID-19,  membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Covasna în termenul prevăzut de lege, în vederea luării la cunoștință despre evoluția pandemiei în localitățile menționate de DSP Covasna și pentru adoptarea unor noi măsuri de prevenire a pandemiei. Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Covasna, după analizarea datelor furnizate de către autoritățile competente, prin Hotărârea nr. 53/23.10.2020 a adoptat  măsuri menite a reduce răspândirea infecției cu SARS-CoV-2 în localitățile care nu erau cuprinse în hotărârile anterioare. Toate hotărârile pot fi vizualizate pe site-ul prefecturii accesând link-ul https://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiunea Activități/Situații de urgență;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 24 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare), între 1,5 – 3/1000 locuitori, 27 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 57 de localități nu au niciun caz pozitiv.

 

          Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități și specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea zonelor aglomerate, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

          Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria Prefectului                                          23.10.2020