Comunicat de presă COVID-19 din 23 iunie 2020

          Până astăzi, 23 iunie 2020, pe teritoriul județului, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, au fost confirmate 269 de cazuri, de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.

        Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 23 iunie 2020, în prezent sunt internați în unități spitalicești din Sf.Gheorghe, Brașov și Odorheiu Secuiesc, un număr total de 42 de pacienți bolnavi de COVID-19.

        De la începutul pandemiei și până în prezent au fost vindecați un număr de 215 pacienți bolnavi de COVID-19.

          Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 5089 de teste, la care se adaugă alte 2169 de teste recoltate de la suspecți din jud. Brașov, Sibiu și Mureș, teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea celor trei județe.

        De la ultimul comunicat, datorită faptului că a respectat recomandările medicilor, o persoană a fost vindecată și externată, dar în același timp, au fost efectuate 7 internări.

       La această dată, în carantină instituționalizată se află un număr de 13 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contractat virusul SARS-CoV-2. Alte 645 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

       De la ultimul comunicat de presă, datorită faptului că au respectat recomandările autorităților și starea de sănătate le-a permis, un număr de 74 de persoane au ieșit din autoizolare.

          Forțele de ordine publică, constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali, au continuat misiunile în contextul impus de starea de alertă. În cele 4 acțiuni punctuale executate în mediile de interes în ultimele 24 de ore, au fost angrenate 102 de cadre, care au acționat pentru identificarea persoanelor care nu respectă măsurile de asigurare a rezilienței comunităților, pentru monitorizarea centrelor de carantină, pentru identificarea operatorilor economici care nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor, pentru identificarea persoanelor care nu respectă măsurile și interdicțiile impuse pe timpul stării de alertă.

          În executarea misiunilor, efectivele specificate mai sus, au utilizat 44 de mijloace de mobilitate.

          De asemenea, au fost verificate 16 SC/PFA cu privire la modul de respectare a interdicțiilor pe timpul stării de alertă.

          La nivelul județului, au fost verificate 625 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                     23 iunie 2020