Comunicat de presă COVID-19 din 22 iulie 2020

          Până astăzi, 22 iulie 2020, în jud. Covasna, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 este de 382 de persoane ( 6 cazuri în ultimele 24 de ore), dintre care 287 de persoane au fost vindecate iar 9 persoane au decedat.

        Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 22 iulie 2020, în prezent sunt internați în unități spitalicești din mun. Sf.Gheorghe și Brașov, un număr de 44 de pacienți bolnavi de COVID-19.

        Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 7235 teste, la care se adaugă alte 5863 de teste recoltate de la suspecți din jud. Brașov, Sibiu și Mureș, teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea celor trei județe.

        În ultimele 24 de ore, au fost internate în spital 10 persoane care au contractat virusul SARS-CoV-2. Nu au fost efectuate externări. De asemenea, datorită faptului că au respectat recomandările medicilor, 6 persoane au fost vindecate.

        La această dată, 187 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală iar o persoană a ieșit din autoizolare.

        Echipaje mixte constituite cu efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, poliție locală și ANSVA, au continuat misiunile în sistem integrat, în contextul impus de starea de alertă. Astfel au fost  executate un nr. de 4 acțiuni pe raza județului, în care au fost angrenate 117 efective pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală(purtarea măștii de protecție în spații închise, păstrarea distanței fizice), pentru verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate. De asemenea, au fost efectuate verificări în mijloace de transport public în comun.

          În executarea misiunilor au fost utilizate 49 de mijloace de mobilitate. În timpul executării misiunilor au fost verificate cu privire la  respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse,  127 de persoane. S-au verificat 38 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă, cu 41 de obiective/locații verificate.

          Cu ocazia acestor activități au fost identificate 9 persoane care nu au respectat prevederile legale în context COVID-19, motiv pentru care au fost sancționate cu amendă, în sumă cumulată de 938 de lei.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                         22.07.2020