Comunicat de presă COVID-19 din 21 noiembrie 2020

          În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 12 misiuni. La aceste activități au participat și specialiști din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna.

          Cele 103 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 71 din 15.11.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând https://cv.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care este respectată interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 36 de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 1528 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 12 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 53 de autovehicule, la care se adaugă alte 8 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 53 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 43 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în concret, nu au purtat masca de protecție. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat persoanelor identificate că nu au purtat masca de protecție, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 7000 de lei și avertismente. De asemenea, în același context al activităților preventive, au fost identificate 3 persoane care nu au respectat prevederile legale și au fost sancționate, în conformitate cu prevederile  Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi care au însumat 2000 de lei.

        Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 21 noiembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3705  persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 109 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 21 noiembrie 2020, un număr de 2721 de persoane au fost vindecate, iar alte 99 de persoane au decedat.

Din păcate, de la ultimul comunicat au fost înregistrate două decese, astfel:

  • pacientă în vârstă de 86 ani, din com. Poian, cu test COVID-19 confirmat, având comorbidități cunoscute respectiv HTA și insuficiență renală cronică. La data de 19.11.2020 a survenit decesul;
  • pacient în vârstă de 60 ani, din mun. Gheorghe, cu test COVID-19 confirmat, având comorbidități cunoscute respectiv HTA și obezitate. La data de 19.11.2020 a survenit decesul.

Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate!

  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 118 persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 124 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 1119 persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2, să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 27884 de teste (în ultimele 24 de ore au fost efectuate 134 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 3,32/1000 de locuitori;
  • precizăm că astăzi, pentru un număr de 31 de localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile (fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Alungeni, Aninoasa, Arcuș, Baraolt, Belin, Brăduț, Brateș, Chichiș, Chilieni, Comandău, Coșeni, Covasna, Dobolii de Jos, Hăghig, Ilieni, Întorsura Buzăului, Lutoasa, Micfalău, Micloșoara, Pachia, Păpăuți, Poian, Racoșul de Sus, Sâncraiu, Tg. Secuiesc, Telechia, Țufalău, Vâlcele, Valea Scurtă și Zoltan;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 28 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare) între 1,5 – 3/1000 locuitori, 24 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 39 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

          Instituția Prefectului – Județul Covasna face un apel către toți locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ne dorim ca toţi cetăţenii să respecte efortul comun depus până în acest moment şi deciziile specialiștilor pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul Coronavirus, iar astfel să nu mai fie nevoie ca autoritățile statului să  aplice sancţiuni ca urmare a încălcării prevederilor legale.

          Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

Cancelaria  Prefectului                                          21.11.2020