Comunicat de presă COVID-19 din 21 iunie 2020

         Vă aducem la cunoștință că, numărul de cazuri confirmate, pe județul Covasna, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică din 21.06.2020 este de 264 de persoane.

         La nivelul județului Covasna, conform raportării Direcției de Sănătate Publică din data de 21 iunie 2020 situația epidemiologică este următoarea:

  • în prezent sunt internați în unități spitalicești, un nr. de 38 de pacienți bolnavi de COVID-19 ( 29 la Spitalul Jud. de Urgență din Sf.Gheorghe, 8 la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și o persoană la Spitalul Municipal de Urgență din Odorheiu Secuiesc);
  • de la începutul pandemiei și până în prezent au fost vindecați 211 pacienți bolnavi de COVID-19;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru jud. Covasna, este de 5011 teste la care se adaugă alte 2169 de teste recoltate de la suspecți din jud. Brașov, Sibiu și Mureș, teste prelucrate pentru cele trei județe;
  • în carantină instituționalizată se află un număr de 14 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contractat virusul SARS-CoV-2;
  • alte 748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

          De la ultimul comunicat de presă, datorită faptului că au respectat recomandările autorităților și starea de sănătate le-a permis, 2 persoane au ieșit din carantină iar alte 78 de persoane au ieșit din autoizolare.

          Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi și polițiști locali, au executat în ultimele 24 de ore pe raza județului, în sistem integrat, 4 acțiuni punctuale în mediile de interes. Cele 80 de efective angrenate au acționat pentru paza locațiilor de carantinare, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de carantinare/izolare la domiciliu, pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de carantinare/izolare la domiciliu ori cu privire la nerespectarea altor măsuri de prevenție dispuse de autorități în contextul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate un nr.de 36 de SC/PFA cu privire la modul de respectare a interdicțiilor. În executarea misiunilor, efectivele specificate mai sus, au utilizat 37 de mijloace de mobilitate.

          Pentru verificarea modului de respectare a măsurilor și interdicțiilor  impuse pe durata stării de alertă, au fost verificate un nr. de 631 de persoane.

 

Cancelaria  Prefectului                                                                                                21 iunie 2020