Comunicat de presă COVID-19 din 2 septembrie 2020

 

          În vederea prevenirii răspândirii COVID-19 și a conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, măsuri de prevenire dispuse de instituțiile competente, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna, au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 15 misiuni.

          Cele 124 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 27 din 31.08.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând  https://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiunea Activități/Situații de urgență), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată dispuse de autorități, modul în care sunt respectate de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 46 de mijloace de mobilitate. La aceste misiuni, au participat și specialiști din cadrul DSVSA Covasna.

          Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 388 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 31 de SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport, au fost verificate un număr de 71 de autovehicule, la care se adaugă alte 17 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 34 de locații/obiective cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes).

          Chiar dacă obiectivul acestor acțiuni a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, acolo unde au fost constatate nereguli, echipele de control au dispus măsuri de sancționare a persoanelor care au încălcat normele legale. Astfel, au fost identificate 2 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, motiv pentru care în conformitate cu prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19,  au fost sancționate cu amenzi care au însumat 1000 de lei. În același context, au mai fost identificate alte 6 persoane care nu au respectat prevederile legale și au fost sancționate, în conformitate cu prevederile  Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi care au însumat 1460 de lei și un avertisment.

          Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 2 septembrie 2020, la nivelul jud. Covasna, situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, de astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 795 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 23 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 2 septembrie 2020, un număr de 615 de persoane, au fost vindecate, iar alte 20 de persoane au decedat;

         Din păcate, în ultimele 24 de ore, o persoană de sex feminin, în vârstă de 86 de ani, din zona mun. Sf.Gheorghe, a decedat. Pacienta a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din mun. Sf. Gheorghe, în secția Pneumologie iar ulterior a fost transferată la ATI cu bronho-pneumonie bilaterală. Pacienta suferea anterior de Parkinson și hipoglicemiehepatocitoliza. I s-a recoltat probe pentru test înainte de deces și a fost confirmată cu COVID-19 post mortem, pe 01.09.2020. Transmitem condoleanțe familiei!

  • în conformitate cu prevederile Legii nr. 136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 92 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 208 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 15141 de teste (215 teste prelucrate în ultimele 24 de ore).

          Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                                                                                                    02.09.2020