Comunicat de presă COVID-19 din 18 septembrie 2020

          În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, măsuri de prevenire dispuse de instituțiile competente, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 19 misiuni.

          Cele 126 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 29 din 15.09.2020, au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 49 de mijloace de mobilitate.

          Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 419 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 18 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport, au fost verificate un număr de 34 de autovehicule, la care se adaugă alte 7 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 27 de locații/obiective cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus a fost identificată o persoană care nu a respectat prevederile legale și a fost sancționată, în conformitate cu prevederile  Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

          Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 18 septembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 1050 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 33 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 18 septembrie 2020, un număr de 747 de persoane au fost vindecate, iar alte 29 de persoane au decedat;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 121 de pacienți;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 336 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 17332 de teste (280 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore).

          Instituția Prefectului – Județul Covasna face apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare fizică, precum și măsurile stabilite pe timpul stării de alertă, măsuri ce se regăsesc în anexa la Hotărârea cu nr. 29/15.09.2020 a CJSU Covasna, anexă ce poate fi vizualizată accesând:  https://cv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/41/2020/09/Anexa-la-HCJSU-nr.-29.pdf

          Atragem atenţia tuturor proprietarilor de restaurante, terase ori localuri unde se organizează evenimente private să asigure cu bună credinţă respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii  virusului SARS-CoV-2.

          De asemenea, atragem atenția managerilor centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, ori centrelor rezidențiale pentru alte categorii vulnerabile , precum și tuturor furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial, să asigure respectarea tuturor măsurilor de protecție și restricțiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2.

          Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria  Prefectului                                                        18.09.2020