Comunicat de presă COVID-19 din 17 martie 2021

         Structurile teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice efectuează în continuare acțiuni pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipaje mixte alcătuite din personal al Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja” și Poliție Locală au executat cu succes  8 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost angrenate 156 de efective de personal și 30 de mijloace de mobilitate.

       Rezultatele acestor misiuni de prevenție s-au materializat prin verificarea/legitimarea a 959 de persoane fizice , 18 operatori economici, 5 mijloace de transport public și 82 de autoturisme . Ca urmare a verificărilor efectuate în contextul Legii 55/2020 s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 5500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație .

        Din punct de vedere epidemiologic, situația înregistrată la nivelul județului Covasna, la data de 17 martie 2021, este următoarea:

  • de la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 6334 de cazuri, din care 39 au fost raportate în ultimele 24 de ore, iar incidența la nivel de județ este de 1,26/1000 de locuitori, conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică.
  • Conform informațiilor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Covasna, la această ora sunt înregistrate 286 de cazuri active.
  • În ultimele 24 de ore s-au efectuat 131 de teste pentru depistarea cazurilor de COVID-19.
  • la această dată, conform ultimelor precizări transmise de către DSP Covasna, localitatea  Comandău are  incidența cumulată a cazurilor de infectare pe ultimele 14 zile, de peste 3/1000 de locuitori, fiind încadrată în scenariul roșu, iar localitățile Sfântu Gheorghe, Covasna, Aita Mare, Baraolt și Moacșa au incidența cumulată/ultimele 14 zile, mai mare de 1,5/1000 de locuitori dar mai mică decât 3/1000 de locuitori;
  • la acest moment, 13 localități au 0 cazuri pozitive de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Situația integrală privind incidența pe localități se regăsește pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Covasna, și este disponibilă accesând link-ul https://www.dspcovasna.ro/ .

       Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta!

      Instituția Prefectului – Județul Covasna recomandă cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități și să manifeste un comportament responsabil. În acest scop, vă rugăm:

  • purtați masca de protecție corespunzător, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, de câte ori vă aflați în spații publice.
  • evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
  • respectați regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și limitați cât de mult posibil, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă.
  • apelați cu încredere la medici și la specialiști, încă de la început, dacă aveți o problemă de sănătate.
  • informați-vă doar din surse oficiale de informații.

          Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

17 martie 2021