Comunicat de presă COVID-19 din 17 august 2020

Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Covasna, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 610 persoane, în ultimele 24 de ore fiind confirmat un singur caz.
Dintre acestea, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 17 august 2020, un număr de 455 de persoane au fost vindecate, iar alte 13 persoane au decedat.

În conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 68 de persoane .
În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 301 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală.
Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 11998 de teste (în ziua de duminică, laboratoarele prelucrează numai urgențele), la care se adaugă alte 8281 de teste prelucrate în jud. Covasna, la solicitarea județelor Brașov, Sibiu și Mureș.
Ca urmare a faptului că au respectat indicațiile medicilor și s-au vindecat, 22 de persoane au ieșit din izolare în ultimele 24 de ore.

Sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna, structurile teritoriale ale M.A.I., constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali, au continuat misiunile în contextul impus de starea de alertă pentru verificarea modului în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă prin Hotărârea nr.24 din 3 august 2020 a CJSU Covasna, privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spații închise și spațiile publice deschise ( piețele, târgurile, spații comerciale, zonele de așteptare a mijloacelor de transport), zone în care pot să apară aglomerări publice spontane. La aceste acțiuni au participat 111 efective ale structurilor de ordine publică, care au utilizat 44 de mijloace de mobilitate.
Obiectivul acestor acțiuni a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus dar acolo unde au fost constatate nereguli, echipele de control au dispus măsuri de sancționare a persoanelor care au încălcat normele legale.

În urma acestor acțiuni au fost verificate 516 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 36 de SC/PFA verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă. În ceea ce privește mijloacele de transport, au fost verificate un număr de 96 de mijloace de transport, la care se adaugă alte 7 mijloace de transport public în comun. De asemenea, au fost verificate 44 de locații/obiective cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes).

Pe durata acestor activități, au fost identificate 2 persoane care nu au respectat normele legale, sens în care au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, cu avertisment.
Pentru siguranța cetățenilor, Instituția Prefectului – Județul Covasna reamintește importanța respectării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus:
– purtați corect masca de protecție, aruncați-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac și spălați-vă imediat mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-vă cu soluții pe bază de alcool;
– nu vă atingeți ochii, gura, nasul dacă nu v-ați spălat pe mâini;
– păstrați distanța de 1,5 metri față de alte persoane;
– curățați periodic suprafețele de contact (mânere, mese,etc) cu soluție dezinfectantă;
– în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, accesați numărul unic de urgență 112;
– consultați periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                            17.08.2020