Comunicat de presă COVID-19 din 16 noiembrie 2020

        În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

        Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 20 de misiuni. La aceste activități au participat și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna.

        Cele 85 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 71 din 15.11.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând https://cv.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care este respectată interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 41 de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 1367 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 18 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 140 de autovehicule, la care se adaugă alte 5 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 46 de locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 55 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în concret, nu au purtat masca de protecție. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat celor 55 de persoane, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 14.450 de lei și avertismente. Tot cu ocazia acestor activități au fost identificate 3 persoane care nu au respectat interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, motiv pentru care au fost sancționate cu amenzi ce au însumat 1000 de lei.

        Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 16 noiembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3289 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 37 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 16 noiembrie 2020, un număr de 2333 de persoane au fost vindecate, iar alte 86 de persoane au decedat;
  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 85 de persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 119 persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 1122 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2, să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 26964 de teste (în ultimele 24 de ore au fost efectuate 13 teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 3,38/1000 de locuitori;
  • precizăm că astăzi, pentru un număr de 34 de localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Aninoasa, Arcuș, Baraolt, Brădet, Brăduț, Brateș, Calnic, Căpeni, Chichiș, Chilieni, Comandău, Coșeni, Covasna, Dobolii de Jos, Ilieni, Lunga, Lutoasa, Micfalău, Micloșoara, Moacșa, Olteni, Pachia, Păpăuți, Poian, Racoșul de Sus, Sâncraiu, Surcea, Tălișoara, Secuiesc, Țufalău, Vâlcele, Valea Scurtă și Zoltan;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 24 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare) între 1,5 – 3/1000 locuitori, 13 localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile (fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 51 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

        Instituția Prefectului – Județul Covasna face un apel către toți locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și măsurile stabilite de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

        Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria Prefectului                                          16.11.2020