Comunicat de presă COVID-19 din 15 octombrie 2020

          În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 22 de misiuni.

          Cele 198 de efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 47 din 15.10.2020 și anexa acesteia (ambele documente pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Covasna accesând link-ul  https://cv.prefectura.mai.gov.ro/secțiunea Activități/Situații de urgență), au verificat modul în care sunt respectate de  către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace, au fost utilizate și 48 de mijloace de mobilitate.

          Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 602 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 61 de SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 44 de autovehicule, la care se adaugă alte 23 de mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 74 de locații/obiective de interes cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 22 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, organele de control au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, constând în avertismente.

          Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 15 octombrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 1580 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 40 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 15 octombrie 2020, un număr de 1169 de persoane au fost vindecate, iar alte 46 de persoane au decedat.

Din păcate, de la ultimul comunicat, s-a înregistrat un deces, astfel:

         – pacientă de 78 de ani, din mun. Sf. Gheorghe, rezidentă la Căminul de bătrâni ”Zenobia” din mun. Tg. Secuiesc, cu test pozitiv la noul            coronavirus,    având comorbiditate HTA, decedată în 12.10.2020.

                  Transmitem condoleanțe familiei îndoliate!

  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 43 de persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, la domiciliu sau la o altă adresă declarată, un număr de 354 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 549 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 20918 de teste( în ultimele 24 de ore au fost prelucrate 99 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare pentru ultimele 14 zile este de 1,35 /1000 de locuitori.

Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită responsabilă, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.

Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!

 

Cancelaria  Prefectului                                                    15.10.2020