Comunicat de presă COVID-19 din 1 decembrie 2020

          În vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de prevenire a noului coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Covasna au continuat misiunile și acțiunile structurilor teritoriale ale M.A.I., în contextul impus de starea de alertă.

          Astfel, echipaje mixte alcătuite din angajați ai I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna, I.S.U.J. Covasna și polițiști locali au executat în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 19 misiuni. La aceste activități au participat și specialiști din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna.

          Cele 111 efective angrenate, având în vedere Hotărârea C.J.S.U. Covasna nr. 71 din 15.11.2020 și anexa acesteia (ambele documente precum și toate celelalte hotărâri adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Covasna pot fi vizualizate în integralitate pe site-ul Instituției Prefectului–Județul Covasna accesând https://cv.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ ), au verificat modul în care sunt respectate de către persoane măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care este respectată interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, modul în care societățile comerciale, persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. În acest scop, printre alte mijloace au fost utilizate și 51 de mijloace de mobilitate.

        Ca urmare a acestor activități, au fost legitimate/verificate 1454 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă un nr. de 2 SC/PFA. În ceea ce privește mijloacele de transport persoane, au fost verificate un număr de 28 de autovehicule, la care se adaugă alte 6 mijloace de transport public în comun. Au fost verificate 27 de  locații/obiective de interes, cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă (restaurante, terase, fastfood-uri, alte medii de interes). Chiar dacă obiectivul acestor activități a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, cu ocazia activităților precizate mai sus, au fost identificate 49 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, în concret, nu au purtat masca de protecție. În conformitate cu  prevederile  Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organele de control au aplicat persoanelor identificate că nu au purtat masca de protecție, sancțiuni contravenționale constând în amenzi ce au însumat 7700 de lei și avertismente. Tot cu ocazia acestor activități a fost identificată o persoană care nu a respectat interdicția privind deplasarea/libera circulație în afara locuinței între orele 23.00 – 05.00, motiv pentru care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 de lei. De asemenea, în același context al activităților preventive, a fost identificată o persoană care nu a respectat prevederile legale și a fost sancționată, în conformitate cu prevederile  Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

        Din punct de vedere epidemiologic, astăzi 1 decembrie 2020, la nivelul jud. Covasna situația este următoarea:

  • potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, până astăzi, au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 4207 persoane. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 13 noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus;
  • dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 1 decembrie 2020, un număr de 3326 de persoane au fost vindecate, iar alte 104 persoane au decedat;
  • de la ultimul comunicat, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 116 persoane au fost vindecate;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 154 de persoane;
  • în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 781 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2, să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală;
  • numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 29330 de teste (în ultimele 24 de ore au fost efectuate 81 de teste);
  • potrivit datelor transmise de DSP Covasna, la nivelul jud. Covasna incidența cumulată a cazurilor de infectare (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 2,45/1000 de locuitori;
  • precizăm că astăzi, pentru un număr de 11 localități ale județului, incidența cumulată pe ultimele 14 zile(fără focare), a depășit 3/1000 de locuitori. Aceste localități sunt Sf. Gheorghe, Alungeni, Aninoasa, Belin, Brateș, Comandău, Covasna, Moacșa, Racoșul de Sus, Surcea și Zagon;
  • de asemenea, la această dată, un nr. de 31 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare) între 1,5 – 3/1000 locuitori, 27 de localități au incidența cumulată/ultimele 14 zile(fără focare) sub 1,5/1000 de locuitori iar 55 de localități nu au niciun caz pozitiv.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta.

          Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor să aibă încredere în autorități și să respecte normele stabilite de către acestea, în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți.

          Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

Cancelaria  Prefectului                                          01.12.2020