Comunicat de presă COVID-19 din 31 martie 2021

Structurile teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice efectuează în continuare acțiuni pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă. Astfel, în ultimele 24 de ore, echipaje mixte alcătuite din personal al Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja”, Poliție Locală, Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor dar și Inspectoratului Teritorial de Muncă au executat cu succes 7 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost angrenate 152 efective de personal și 52 de mijloace de mobilitate.

Rezultatele acestor misiuni de prevenție s-au materializat prin verificarea/legitimarea a 1137 de persoane fizice , 14 operatori economici, 37 de locații și obiective, 6 mijloace de transport persoane. Ca urmare a verificărilor efectuate în contextul Legii 55/2020 s-au aplicat 71 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 18500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Din punct de vedere epidemiologic, situația înregistrată la nivelul județului Covasna, la data de 31 martie 2021, este următoarea:

  • de la debutul pandemiei, la nivel județean s-au raportat 6977 cazuri, din care 54 au fost raportate în ultimele 24 de ore, iar incidența la nivel de județ este de 2,67/1000 de locuitori, conform raportărilor transmise de către Institutul Național de Sănătate Publică.
  • În ultimele 24 de ore s-au efectuat 236 de teste noi.
  • În acest moment, la nivelul județului sunt înregistrate 608 cazuri active.
  • la această dată, conform ultimelor precizări transmise de către DSP Covasna, localitatea Comandău se situează deasupra pragului de incidență de 7,5/1000 de locuitori, iar localitățile Sfântu Gheorghe și Bixad se află în intervalul 4-7,5/1000 locuitori.
  • Localitățile Covasna și Valea Crișului au  incidența cumulată a cazurilor de infectare pe ultimele 14 zile, de peste 3/1000 de locuitori, fiind încadrate în scenariul roșu, iar localitățile Arcuș, Bodoc, Dobârlău, Zagon, Aita Mare, Ilieni, Întorsura Buzăului, Brăduț, Ozun, Brateș, Baraolt,  Zăbala, Moacșa și Ghidfalău  au incidența cumulată/ultimele 14 zile, mai mare de 1,5/1000 de locuitori dar mai mică decât 3/1000 de locuitori;
  • Situația integrală privind incidența pe localități se regăsește pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Covasna, și este disponibilă accesând link-ul https://www.dspcovasna.ro/.
  • 8 localități înregistrează la această oră 0 cazuri pozitive.
  • numărul de persoane vaccinate în cele 9 centre disponibile pe raza județului, la data de 31.03.2021 este de 25018.

Menționăm că datele prezentate sunt în dinamică și se pot schimba de la o oră la alta!

 Instituția Prefectului – Județul Covasna recomandă cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități și să manifeste un comportament responsabil. În acest scop, vă rugăm:

  • purtați masca de protecție corespunzător, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, de câte ori vă aflați în spații publice.
  • evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
  • respectați regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și limitați cât de mult posibil, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă.
  • apelați cu încredere la medici și la specialiști, încă de la început, dacă aveți o problemă de sănătate.
  • informați-vă doar din surse oficiale: https://cetrebuiesafac.ro/

Instituția Prefectului -Județul Covasna susține campania de imunizare împotriva COVID-19 și recomandă cetățenilor să se înscrie în procesul de vaccinare prin intermediul medicului de familie, al angajatorului sau al platformei electronice disponibilă la https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ . 

         Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

31 martie 2021